T**** V*** M*****
InculpatS* U**** B** S****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpat, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei, reprezentând un număr de 200 zile-amendă înmulţit cu suma de 15 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen. În baza art. 63 din C. pen. atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a amenzii penale aplicate va conduce la înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii. În temeiul art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1.349 C. civ., art. 1.357 C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. U. B. S.R.L. şi obligă pe inculpat la plata sumei de 2.570 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 150 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 600 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.09.2020.
Hotarare 974/2020 din 11.09.2020STABILEŞTE DATA PRONUNŢĂRII LA DATA DE 11.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2020Suspendă de drept conform Decretului 195/2020.
Incheiere suspendare din 07.04.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.04.2020, C.P.1, ora 09:00, pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.02.2020, ora 09:00, C.1 pentru soluţionarea amiabilă a litigiului.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Amâna cauza şi acordă termen pentru data de 21.01.2020 ora 9 Completul C.1 - sala 3 pentru citarea cu mandat de aducere a suspectului
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.12.2019, ora 09:00, C.1, sala 3, pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.11.2019, ora 09:00, C.1, sala 3, pentru citarea martorului din lucrări în vederea audierii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2019.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.10.2019, ora 09:00, C.1, sala 3 pentru emiterea unei adrese către inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.09.2019
Incheiere de sedinta din 03.09.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 3 Septembrie 2019, ora 09:00, C.1, sala 3 pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului şi prin afişare la sediul instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2019.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019