A****** C*********
CreditorB** J***** C*********
PetentI************ D* P****** J******* S******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată la cererea creditorului A****** C*********, prin executorul judecătoresc Jugaru Constantin. Încuviinţează executarea silită, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 600 din 23.05.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava in dosar nr. 2476/86/2017, definitivă prin decizia nr. 719 din 28.09.2017 in dosar nr. 2476/86/2017 împotriva debitorului I************ D* P****** J******* S******, pentru suma de 87501 lei, la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.01.2018.
Incheiere de executare silita din 25.01.2018Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2018. Se emite adresă către executorul judecătoresc Jugaru Constantin, pentru a depune la dosarul cauzei dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în condiţiile în care se solicită încuviinţarea executării silite pentru creanţe stabilite prin două titluri executorii, respectiv Sentinţa nr. 600/23.05.2017 şi Decizia nr. 719/28.09.2017, sub sancţiunea anulării cererii de încuviinţare a executării silite ca insuficient timbrată. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 17.01. 2018.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018