Dosar 1803/103/2018 din 13.09.2018

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1803/103/2018
Data dosar:
13.09.2018
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2019 la ora 9:00

    Complet: civil - C2
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată contestaţia la titlu având ca obiect lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 179/C/26.01.2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. 2248/321/2015, contestaţie formulată de contestatorii Maftei Iulian şi Maftei Maria Mihaela în contradictoriu cu intimaţii Andrei Adelin Mădălin – asistat de părinţi, Andrei Dorin, Lateş Mariana, Popa Gheorghe, Popa Mihaela, unitatea administrativ teritorială comuna Grumăzeşti, jud. Neamţ, reprezentată prin Primar, unitatea administrativ teritorială judeţul Neamţ, reprezentată prin Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

    Hotarare 6/2019 din 11.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD