L****** E************
InculpatE D********** B**** S*
Parte vătămatăÎn temeiul art. 228 alin 1 şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 44 al. 1 C.p., art. 75 alin. 2 lit. a C. pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Lenghel Emil Gheorghe, cercetat în stare de liberate, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică în stare de pluralitate intermediară. În temeiul art. 92 al.2 din Legea 123/2012 privind energia electrică şi a gazelor naturale, cu aplicarea art. 44 al. 1 C.p., art. 75 alin. 2 lit. a C. pen., raportat la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Lenghel Emil Gheorghe la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare în stare de pluralitate intermediară. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pentru fiecare dintre infracţiuni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin s.p. nr. 5524/18.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt săvârşite în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 471/13.02.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neaplelare la data de 10.03.2014. Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare (termen de încercare 3 ani) la care a fost condamnat inculpatul prin s.p. nr. 471/13.02.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neaplelare la data de 10.03.2014, dispusă în temeiul art. 83 Cod penal din 1969, raportat la art. 15 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, prin s.p. nr. 5524/18.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin prin s.p. nr. 5524/18.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018, în pedepsele de: - 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. 1 şi 3 Cod penal; - 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de executare şi folosire a unei instalaţii clandestine în scopul racordării la reţeaua electrică prin ocolirea echipamentelor de măsurare prevăzută de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 privind energia electrică şi a gazelor naturale; - 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 471/13.02.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neaplelare la data de 10.03.2014. Înlătură provizoriu sporul de 2 luni închisoare. În temeiul art. 40 alin. 1 şi 2 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 litera b Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 C. pen.., dispune contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate pentru faptele concurente aplicate prin s.p. nr. 5524/18.11.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 5 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului, acesta urmând să pedeapsa rezultantă parţială de 11 luni închisoare. În temeiul art. 66 lit. a, b Cod penal, raportat la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin.1 Cod penal, raportat la art. 45 alin. 5 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 şi a deciziei ÎCCJ nr. 13/HP/2015, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin s.p. nr. 471/13.02.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neaplelare la data de 10.03.2014, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 1 an şi 11 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 67 C. pen., raportat la art. 45 al. 3 lit. a C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal raportat la art. 45 al. 5 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 40 alin. 3 C. pen., art. 72 al. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată din data de 09.01.2019 la zi. Anulează M.E.P.Î. nr. 6249/04.12.2018 emis de Judecătoria Timişoara, urmând a se emite un nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta sentinţă. În temeiul art.19, art. 23 alin. 2 şi 3, art. 25 şi art. 397 al.1 C.pr.pen., coroborat cu art. 1357, art. 1349 şi art. 1385 C.civil din 2009, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC ENEL Distribuţie Banat SA, cu sediul în Timişoara, str. Pestalozzi, nr.3-5, jud. Timiş, şi obligă inculpatul la plata sumei de 1671,37 lei cu titlu de daune materiale. Ia act de faptul că inculpatul a achitat integral la data de 26.10.2018 prejudiciul de 1671,37 lei, suma fiind încasată de partea civilă la data de 29.10.2018. În temeiul art.272 alin. 2 C.pr.pen. dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al inculpatului, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2019.
Hotarare 3397/2019 din 29.10.2019Amână pronunţarea la data de 29.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019Amână cauza la data de 16.10.2019.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână cauza la data de 18.09.2019.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Amână cauza la data de 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Amână cauza la data de 17.04.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Amână cauza la data de 20.03.2019.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019