R****** P*** R****** G******** C*******
ReclamantS******** A******** F*****
PârâtAdmite cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta RCS&RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul STRĂTIANU ALEXANDRU-FLORIN. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 490,03 lei, reprezentând valoarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 904 lei, reprezentând valoarea clauzei penale aferente reducerilor acordate la preţul echipamentelor. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 925,37 lei, reprezentând valoarea clauzei penale aferente reducerilor acordate la taxele operaţionale. Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare termenului scadenţei prevăzut în fiecare factură şi până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.02.2019.
Hotararecameraconsiliu98/2019 din 12.02.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea în prezenta cauză pentru data de 12.02.2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 06.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2019