N*** N****** S****
InculpatStabileşte în sarcina inculpatului N.N.S pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 al.1 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p. Stabileşte în sarcina inculpatului N.N.S pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 al.2 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p. În baza art. 38 rap art. 39 al. 1 lit b C.p. contopeşte pedepsele şi stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni, stabilind în total pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 396 al.1 şi 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unei termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 88 C.p. privind revocarea amânării pedepsei. În baza art. 85 C.p. impune ca inculpatului pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 25 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2019.
Hotarare 351/2019 din 02.04.2019În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul N.N.S . În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 02.04.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 Martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2019