Dosar 18097/325/2018 din 11.07.2018

agresiunea sexuală (art.219 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18097/325/2018
Data dosar:
11.07.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
agresiunea sexuală (art.219 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Soluţionare

    În baza art. 219 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul C***** N****** S********, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii de Agresiune sexuală. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 67 C.pen., rap. la art. 219 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), n) C.pen. – constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima-persoană vătămată M**** C******-Giorgioana sau cu membrii de familie ai acesteia – pe o durată de 3 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen.. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), n) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată, în ipoteza anulării sau revocării suspendării sub supraveghere. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., impune condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunicate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., impune inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii: RATT sau Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., respectiv a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere pentru care se va pronunţa o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea acestui termen şi a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile impuse de instanţă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 28.06.2017. Ia act de faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 109 C.pen., dispune luarea măsurii de siguranţă a obligării inculpatului la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art. 4 şi 7 alin. 1 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei (din care suma de 400 de lei aferente urmăririi penale). Dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 260 lei reprezentând onorariu avocat oficiu parţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.03.2019.

    Hotarare 948/2019 din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 20.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 06.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 09.01.2019 pentru audierea persoanei vătămate.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C10P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 05.12.2018 în vederea angajării unui apărător ales.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD