S****** M***** D*****
PetentÎn temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 2 lit. a C.p.pen. admite contestaţia formulată de condamnatul S. M. D., deţinut în prezent în Penitenciarul Baia Mare, împotriva sentinţei penale nr. 439/01.10.2018 a Judecătoriei Dej, pe care o desfiinţează în întregime. Pronunţând o nouă hotărâre, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul S. M.D. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului S. M. D. din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8/2016 a Tribunalului Maramureş. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului S. M. D., dacă nu este arestat în altă cauză. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 130 lei reprezentând onorariul avocaţial (cuvenit av. din oficiu Aştileanu Vasile), sumă care se avansează din FMJ. În temeiul art. 275 al. 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 05.12.2018
Hotarare 288/2018 din 05.12.2018