E**** A*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., stabileşte în sarcina inculpatei E**** A*******, următoarele pedepse: - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsul în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 C. pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 38 alin.1 C.pen., raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă de 6 luni închisoare (respectiv 2 luni închisoare), stabilind astfel în sarcina inculpatei E**** A******* o pedeapsă totală de 8 luni închisoare. În baza art. 83 C.pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 alin. 1 C.pen., care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 lit. a-e C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune Vrancea: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b ?i alin. 3 C.pen., impune persoanei fa?ă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele entităţi din comunitate menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv Primăria Focşani – Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice sau Şcoala Gimnazială ,,Anghel Saligny” Focşani (tipul de activitate va fi stabilit de către consilierul de probaţiune). În baza art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e, se comunică Serviciului de Probaţiune Vrancea. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 88 C.pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, precum ?i asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 397 alin. 3 C.proc.pen., cu referire la art. 256 C.proc.pen., raportat la art. 25 alin. 1 ?i 3 C.proc.pen., dispune restabilirea situa?iei anterioare săvâr?irii infrac?iunii prin desfiin?area totală a adeverinţei emise pe numele E**** A******* la data de 17.12.2015 de către Asociaţia de Proprietari nr. 868 Focşani, Vrancea, aflată la dosarul de urmărire penală la fila 51. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpata E**** A******* la plata sumei de 600 de lei (din care 300 de lei din faza urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2020.
Hotarare 713/2020 din 29.06.2020În conformitate cu disp. art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte pronunţarea asupra cauzei penale la data de 29.06.2020, în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2020În temeiul art. 43 alin. 2 din Anexa nr.1 din Decretul Preşedintelui României nr.195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României partea I, nr.212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, începând cu data de 16.03.2020, până la încetarea stării de urgenţă, potrivit art. 43 alin. 3 din Anexa nr. 1 din acelaşi Decret al Preşedintelui României. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publica, astăzi,06.04.2020.
Incheiere de sedinta din 06.04.2020pentru continuarea cercetarii judecatoresti de catre judecatorul - titularul al acestui complet de judecata.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2019 Completul P4M4C4 ora 09.00,termen pentru continuitate pentru când inculpata E**** A******* are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2019.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019pentru a se emite mandat de aducere cu insotire efectiva pe numele inculpatei
Incheiere de sedinta din 07.10.2019Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2019 Completul P4M4C4 ora 09.00, pentru lipsa de procedură cu inculpata E**** A*******.
Incheiere de sedinta din 27.05.2019