P***** D******
PetentI************ D* P****** J******* C********
IntimatP******* G*****
IntervenientAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul xx în contradictoriu cu intimatul xx, intervenient forţat xx. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PCTX nr. 0182831/13.06.2018, emis de intimat. Admite în parte cererea domnului expert tehnic ec. dr. ing. xx, de suplimentare a onorariului provizoriu. Dispune suplimentarea onorariului de expert cu suma de 1000 lei. Obligă intimatul xx la plata către expertul tehnic ec. dr. ing. xx a sumei de 1000 lei, cu titlu de supliment la onorariul de expert. Obligă intimatul xx la plata către stat a sumei de 800 lei, reprezentând onorariul provizoriu al expertului cu privire la care s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul Pârşan Dumitru. Respinge cererea intervenientului forţat P******* G***** de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.04.2020.
Hotarare 3217/2020 din 14.04.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 14.04.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.04.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 02.04.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 19.03.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020pentru ca expertul să răspundă la obiec?iunile formulate de intimat la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.01.2020petentul va lua cunoştinţă de obiecţiunile fomrulate de intimat la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.09.2019pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.05.2019pentru solutionarea cererii de ajutor public.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019pentru a se comunica intervenientului cererea de chemare in judecată şi înscrisurile aferente acesteia cu menţiunea de a fomrula apărări.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019pentru citarea intervenientului şi a societăţilor de asigurări.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018