M******** E******
ReclamantU** O*****
PârâtP******* C****** O*****
PârâtP******* C****** O*****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul Mărcuşanu Emilian împotriva pârâtelor UAT comuna Olteni ,Primăria comunei Olteni şi P******* C****** O***** ,ca nefondată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Teleorman Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2019.
Hotarare 452/2019 din 03.10.2019Amână judecata cauzei în vederea efectuării unei adrese către Instituţia Primarului comunei Olteni pentru a depune la dosarul cauzei documentaţia care a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate în cauza de faţă.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Teleorman – complet litigii de muncă şi asigurări sociale, invocată de părţile din litigiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul MĂRCUŞANU EMILIAN în contradictoriu cu pârâţii: Primăria comunei Olteni – prin Primar şi U** O*****, în favoarea completului specializat în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Teleorman. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Suspendă judecata cauzei. Înaintează dosarul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.03.2019.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului specializat în contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul aceluiaşi Tribunal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.01.2019
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Pronunţare amânată la data de 23 ianuarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019