B***** D* E******** P***** D** C***** J*********** G*********
PetentF**** J*****
IntimatÎn baza art. 598 alin.1, lit. d Cod procedură penală, raportat la prevederile art. 162 alin.1, lit.b Cod penal, admite cererea de contestaţie la executare, introdusă din oficiu de petenta BIROUL DE EXECUTĂRI PENALE DIN CADRUL JUDECĂTORIEI GHEORGHENI. Constată intervenirea termenului de prescripţie a executării pedepsei de 1 (unu) an închisoare, aplicată condamnatului F J , , prin Sentinţa penală nr. 84/19.03.2009, pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr. 778/234/2009, rămasă definitivă prin neapelare, faţă de care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.92/07.04.2009. Constată încetată efectele mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.92/07.04.2009, aflată la fila nr. 70 din dosarul nr. 778/234/2009. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu Fodor Lenuţa în cuantum de 260 lei, se avansează către Baroul Harghita – Serviciul de asistenţă juridică Gheorgheni din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.12.2018.
Hotarare 270/2018 din 27.12.2018Stabileste termen de pronuntare in data de 27.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2018