L**** V*****
Parte civilăS***** C********
Apelant InculpatS***** A*****
InculpatT******* I*** - U******* M******* 0****
Apelant Parte civilăL**** G****** A*****
Parte vătămatăÎn baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul S***** C******** prin încheierea nr. 57/01.06.2017 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul 16628/215/2017, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 05.06.2018 până la data de 03.08.2018, inclusiv. În baza art. 215 alin.1 lit.a, b şi c şi alin.2 lit.a, d, h şi j C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul S***** C******** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie, în a cărui rază teritorială domiciliază inculpaţii, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - inculpatul să nu se apropie de martorii din prezenta cauză respectiv Constantin Minodora, Constantin Bianca Daniela, Lă?ea Paul Ionu?, Lă?ea Andrei Florin, Lă?ea Lucian ?i Popescu Costică şi să nu comunice cu direct sau indirect, pe nicio cale - să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 al. 4 C.pr.pen., încredinţează supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor impuse, organelor de poliţie în a căror rază teritorială domiciliază inculpatul. În baza art. 215 al. 7 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S***** C********, de sub puterea mandatului de arestare cu numărul 54/01.06.2017, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.06.2018.
Incheierefinalacameraconsiliu250/2018 din 05.06.2018Deliberarea şi pronunţarea se vor face la data de 05.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2018