B** R*** S****
PetentM******* A** L******
CreditorS******* A**
CreditorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc ROGA SORIN. Încuviinţează executarea silită în toate modalităţile prevăzute de lege împotriva debitorilor BUCŞA DORIN şi BUCŞA EMIL şi MOLDOVAN MIHAELA MARIA, în dosarul de executare nr. 72/E/2018 deschis la B.E.J. „ROGA SORIN” la cererea creditoarelor MOLDOVAN ANA-LILIANA şi ŞERBĂNAŢ ANA, prin avocat POP IOAN, în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 88 din 25.01.2018 pronunţată de Judecătoria Reghin, definitivă prin neapelare la 06.03.2018, pentru suma de 1.926,50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, totodată recuperarea contribuţiei de 1/2 parte din cheltuielile de edificare şi respectiv, de reparare a gardului despărţitor între terenurile părţilor, iar în caz de refuz, autorizează creditorii să efectueze lucrările, cu obligarea debitorilor să suporte 1/2 din cheltuielile efectuate în acest scop. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor ce derivă din titlurile executorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.06.2018.
Incheiere finala dezinvestire 1117/2018 din 06.06.2018