D******* I******* S* T*** L***** S***** 5 B********
ReclamantC******** D**** R*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, având ca obiect transformare amendă, formulată de petenta Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5 Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul Chiroaica Dorel-Răzvan. Dispune înlocuirea sanc?iunii amenzilor contraven?ionale în cuantum total de 558 lei, aplicate intimatului prin procesele-verbale de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iei seria CC nr.3422255/08.12.2010 (120 lei), seria CC nr.9050667/26.02.2011 (134 lei), seria CC nr.9658173/26.08.2011 (134 lei) şi seria CP nr.6226216/08.04.2014 (170 lei), cu sanc?iunea prestării unei activită?i în folosul comunită?ii pe o durată maximă de 49 de ore, în raza unită?ii administrativ-teritoriale în care intimatul î?i are domiciliul sau re?edin?a, având în vedere pregătirea profesională ?i starea sănătă?ii acestuia. Cu drept numai de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucure?ti. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 16.01.2019.
Hotarare 199/2019 din 16.01.2019Instanţa, constatând că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dar că nu s-a depus întâmpinare de către intimat, având în vedere dispoziţiile art.201 alin.4 C.pr.civ., dispune următoarele: • Fixează primul termen de judecată la data de 16.01.2019, pe C1 Civil, pentru când se vor cita părţile.
Având în vedere că nu s-a împlinit termenul de 25 de zile de la comunicare (din data de 24.09.2018) în care pârâtul are dreptul de a depune întâmpinare, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., care se va împlini abia la data de 22.10.2018 (termen calculat conform art.181 alin.1 pct.2 şi alin.2 C.pr.civ), va acorda un nou termen administrativ în acest sens. Termen administrativ – 23.10.2018, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)
Măsuri dispuse pentru comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art.201 alin.1 C.pr.civ. Instanţa, constatând că sunt/au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, văzând dispoziţiile art.201 alin.1 C.pr.civ., dispune comunicarea către intimat a cererii de chemare în judecată ?i a înscrisurilor ata?ate acesteia, cu următoarele menţiuni: • de a depune în mod obligatoriu întâmpinare, în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, toate acestea în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.1, coroborat cu art.208 C.pr.civ.; • de a alătura întâmpinării înscrisurile pe care se sprijină, în copii certificate conform cu originalul sau alte mijloace de probă, în două exemplare, conform dispoziţiilor art.206 alin.2, raportat la art.149 alin.1 şi art.150 alin.1, alin.2 şi alin.5 C.pr.civ. Termen administrativ – 09.10.2018, pe C1 – civil Adm. (fără prezenţa părţilor)