A******** C*******
ReclamantC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul Adeleanu Costachi în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Braşov şi în consecinţă: Dispune anularea deciziei nr. 270062/25.04.2018 emisă de intimată, privind respingerea cererii de recalculare a pensiei conform Legii nr.263/2010. Obligă intimata la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor suplimentare menţionate în adeverinţa nr. 44/01.04.2018 emisă de SC SCUT SA Braşov, începând cu data de 01.04.2018. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 9.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1132/2018 din 09.11.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2018, conform dispoziţiilor art.396 din Codul de procedură civilă, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2018Amână pronuţarea în cauză la data de 26.10.2018, conform dispoziţiilor art.396 din Codul de procedură civilă, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2018