R**** V***** P****
ReclamantS* E****** A******** R********** S*
PârâtL**** G******* B*****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul ROŞCA VASILE PETRU, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi sentinţa civilă nr.47/21.01.2020, a Judecătoriei Oraviţa, pronunţată în dosar nr. 1849/273/2018. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată, pe marginea cuantumului despăgubirii actualizată, a autoturismului marca BMW 318d , înmatriculat CS 17 ROV, la care este obligată pârâta SC EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE SA, către reclamant, corect fiind suma de 55.239, 46 lei şi nu greşit 51.142,54 lei. În baza disp. art. 442 alin. 3 C.pr.civ., îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.05.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.05.2020Suspendă de drept judecata, în baza Decretului nr. 195/16.03.2020 până la încetarea stării de urgenţă instituită pe teritoriul României. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2020.
Incheiere suspendare din 17.03.2020Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul ROŞCA VASILE PETRU, în contradictoriu cu pârâţii SC EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE SA ,L**** G******* B***** ,cu obiect pretenţii şi în consecinţă dispune: - obligarea pârâtei SC EUROINS ASIGURARE-REASIGURARE SA la plata sumei de 51.142,54 lei către reclamant ce reprezintă valoarea de despăgubire actualizată a autoturismului marca BMW 318d cu numărul de înmatriculare CS 17 ROV. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei onorariu expertiză Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Oraviţa. Pronunţată în şedinţa publică din 21 ianuarie 2020.
Hotarare 47/2020 din 21.01.2020Admite cererea de amânare formulată de reclamant prin avocat în vedere studierii raportului de expertiză şi comunicării raportului de expertiză celorlalte părţi. Amână judecarea cauzei pentru data de 21.01.2020, termen cunoscut de părţi în vederea studierii raportului de expertiză şi pentru care se vor cita pârâţii S* E****** A******** R********** S* şi L**** G******* B***** cu exemplar raport de expertiză. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.12.2019.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Respinge cererea de înlocuire, formulată de expertul auto Moldovan Ioan, întrucât expertul nu este suspendat şi nici radiat din evidenţa experţilor tehnici judiciari, nu există nici o decizie în acest sens. Admite cererea de amânare formulată de reclamant prin avocat în vedere efectuării raportului de expertiză. Emiterea de adresă către expertul auto Moldovan Ioan în vederea efectuării raportului de expertiză şi telefonic. Amână judecarea cauzei pentru data de 10.12.2019, termen cunoscut de părţi în vederea efectuării raportului de expertiză ordonat în cauză.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Admite cererea de amânare formulată de expertul auto Moldovan Ioan de amânare a cauzei în vedere efectuării raportului de expertiză. Emiterea de adresă către expertul auto Moldovan Ioan în vederea efectuării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru data de 19.11.2019, termen cunoscut de părţi în vederea efectuării raportului de expertiză ordonat în cauză.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Admite cererea de amânare formulată de expertul auto Moldovan Ioan de amânare a cauzei în vedere efectuării raportului de expertiză. Admite cererea de amânare formulată de reclamant prin avocat Ploştinaru Dragoş de amânare a cauzei în vedere efectuării raportului de expertiză. Emiterea de adresă către expertul auto Moldovan Ioan în vederea efectuării raportului de expertiză. Reclamantul prin avocat Ploştinaru Dragoş va face dovada achitării diferenţei de onorariu expert în sumă de 1500 lei. Amână judecarea cauzei pentru data de 22.10.2019, termen cunoscut de părţi în vederea efectuării raportului de expertiză ordonat în cauză şi pentru care se va cita reclamantul cu menţiunea de a face dovada achitării diferenţei de onorariu expert în sumă de 1500 lei.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Încuviinţează solicitarea reclamantului prin avocat de administrare a probei cu expertiza tehnică în specialitatea „auto”. Numeşte expert în cauză pe domnul expert Moldovan Ioan. Dispune efectuarea unei adrese către expertul desemnat cu obiectivul expertizei: stabilirea valorii autoturismului la data producerii accidentului. Reclamantul prin avocat Ploştinaru Dragoş va face dovada achitării avansului de onorariu expert în sumă de 1000 lei. Amână judecarea cauzei pentru data de 24.09.2019, termen cunoscut de părţi în vederea efectuării raportului de expertiză ordonat în cauză şi pentru care se vor cita pârâţii cu câte un exemplar al notelor de şedinţă.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019Admite solicitarea reclamantului, de acordare a unui nou termen pentru a avea posibilitatea să ia legătura cu apărătorul său cu privire la cererea depusă de acesta. Prorogă discutarea cererii apărătorului reclamantului – av. Ploştinaru Dragoş, prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea stingerii litigiului dintre părţi pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2019, termen cunoscut de reclamant şi pârâtul S* E****** A******** R********** S* şi pentru care se citează pârâtul L**** G******* B*****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04.2019.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019Constată ca fiind îndeplinite de către reclamantul ROŞCA VASILE PETRU, obligaţiile privind completarea, modificarea cererii de chemare în judecată şi dispune continuarea procedurii în raport de art. 201 C.pr.civ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.02.2019.
Incheiere de sedinta secreta din 12.02.2019