N**** C***** N******
PetentI** T****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul N**** C***** N****** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria PTMY nr. 011701 din data de 22.12.2017 în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991. Dispune exonerarea petentului de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 800 lei aplicată pentru această faptă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Lugoj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.01.2019.
Hotarare 282/2019 din 28.01.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 C.proc.civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 28.01.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019Amână cauza la data de 17 Ianuarie 2019, oras 11:00, în vederea prezentării de către petent a martorului Gaicea Eugen.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019Amână cauza la data de 10 ianuarie 2019 în vederea citării martorilor G.D., G.E. şi S.V. cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018Amână cauza la data de 06 decembrie 2018 în vederea citării martorilor lipsă, sub sancţiunea amenzii de 500 de lei în caz de neprezentare şi pentru când petentul va indica adresa martorului G.E.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Amână cauza la data de 22 Noiembrie 2018 în vederea citării martorilor propuşi d epetent şi pentru citarea martorului asistent.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018Cauza s-a amânat la data de 25.10.2018 pentru a se prezenta părţile.
Incheiere de sedinta din 12.09.2018Cauza s-a amânat la data de 12.09.2018 pentru a se cita intimata I.P.J. Timiş.
Incheiere de sedinta din 11.07.2018Cauza s-a amânat la data de 11.07.2018 pentru a se cita părţile.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018Respinge excepţia tardivităţii introducerii plângerii contravenţionale formulate de către intimatul I.P.J. Timiş prin întâmpinare ca neîntemeiată. Dispune continuarea judecăţii. Fixează termen de judecată la data de 20.06.2018 în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Amână pronunţarea la data de 08.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2018