Dosar 18526/271/2018 din 23.11.2018

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18526/271/2018
Data dosar:
23.11.2018
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâta V**** E****** R***** şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 944,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate, suma de 899,8 lei reprezentând rest de plată pentru terminalul achiziţionat cu plata preţului în rate, precum şi suma de 271,29 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere, începând cu data de 01.05.2017 până la data achitării efective a debitului. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru încetarea înainte de termen a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 1 martie 2019.

    Hotararecameraconsiliu469/2019 din 01.03.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 01.03.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 11.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C19 civil-
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 22.02.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD