I***** V*****
Contestator1. Admite contestaţia formulată de petentul-condamnat I***** V***** împotriva sentinţei penale nr.2902/2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pe care o desfiinţează şi, rejudecând dispune: 2. Admite cererea de recunoaştere hotărâre penală străină emisă de autorităţile străine şi cererea de contopire pedepse formulate de petentul condamnat I***** V***** (........, deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova). În baza art. 140/1 rap. la art. 136 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, recunoaşte hotărârea corecţională de contopire a pedepselor din 16.09.2013 pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă din Creteil, prin care petentului I***** V***** i-au fost contopite mai multe pedepse, după cum urmează: - hotărârea din 9 aprilie 2010 dată de Tribunalul Corecţional din Paris prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni de închisoare, conform articolului 410 alineat 2 din Codul de Procedură Penală, pentru violenţă care a antrenat o incapacitate de muncă ce nu a depăşit 8 zile, fapte comise pe 3 martie 2010, prevăzute de art. 625-1 al. 1 din Codul penal şi pedepsite conform art. R.625-1 al. 1, al. 2 din Codul penal şi pentru port interzis de armă de categoria 6, fapte comise pe 3 martie 2010, prevăzute de art. L.2339-9 §l 2, art. L.2338-1, art. L.2331-1 din Codul Apărării, art. 57 2, art. 58 din Decretul 95-589 din 06.05.1995 şi pedepsite conform art. L2339-9 §l 2, §III, §IV din Codul Apărării (fapte ce au corespondent în legea română şi care erau prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991-infracţiunea de port fără drept de armă şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 c.pen 1969), - hotărârea din 29 februarie 2012 dată de Curtea cu Juri din Paris prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de condamnat pentru 10 ani de închisoare pentru viol, faptă comisă pe 22 august 2010, prevăzută de art. 222-23 din Codul penal şi pedepsite conform art. 222-23 al. 2, art. 222-44, art. 222-45, art. 222-47 al. 1, art. 222-48, art. 222-48-1 al. 1 din Codul penal (faptă are corespondent în legea română şi care era prev. de art. 197 alin. 1 c.pen 1969, infracţiunea de viol), - hotărârea din 14 martie 2012 dată de Tribunalul Corecţional din Creteil prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de an de închisoare pentru furt cu violenţă care a antrenat o incapacitate totală de muncă ce nu a depăşit 8 zile, faptă comisă pe 18 iulie 2009, prevăzută de art. 311-5, art. 311-11, art. 311-1 din Codul penal, şi pedepsită conform art. 311-5, art. 311-14 1, 2, 3 4, 6 Cod penal şi de furt cu violenţă care a antrenat o incapacitate totală de muncă ce a depăşit 8 zile, fapte comise pe 7 iulie 2009, prevăzute de art. 311-6 al. 1, art. 311-11, art. 311-1 din Codul penal, şi pedepsite conform art. 311-6 al. 1, art. 311-14, art. 311-15 din Codul penal (fapte ce au corespondent în legea română şi care erau prev. de art. 211 alin. 1 c.pen 1969, infracţiunea de tâlhărie). 3. Constată că infracţiunea de viol pentru care petentul I***** V***** a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la 20.10.2015, faptă comisă la data de 11.08.2008 se află în concurs real de infracţiuni cu infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de port fără drept de armă, lovire sau alte violenţe, viol, tâlhărie prin hotărârea corecţională de contopire a pedepselor din 16.09.2013 pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă din Creteil. Descontopeşte pedeapsa de 10 ani, 11 luni şi 25 zile dispusă prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la 20.10.2015 în: - Pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal (faptă din 11.08.2008) - Restul rămas de executat de 1085 zile, în urma liberării condiţionate din executarea pedepsei de 9 ani închisoare, liberare dispusă prin sentinţa penală nr. 2434/23.07.2007 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare. 4. Constată că legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal. 5. În baza art. 36 alin. (2) şi a art. 33 lit. a ) rap. la art. 34 lit. b) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 (interpretat per a contrario) contopeşte cele două pedepse cu închisoarea de 10 ani şi de 8 ani şi aplică pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, în final petentul I***** V***** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în regim de detenţie. 6. Menţine revocarea liberării condiţionate, dispusă în baza art. 104 alin. 2 teza I Cod penal, prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la 20.10.2015, menţine executarea restului de pedeapsă de 1085 zile şi adaugă restul de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, petentul I***** V***** urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 12 ani închisoare şi 1085 zile închisoare, în regim de detenţie. 7. Menţine, în temeiul art.67 alin.2 C.pen. rap. la art.218 alin.1 şi 3 lit.c C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu victima NICOLAE ANA MARIA sau cu membri de familie ai acesteia şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei NICOLAE ANA MARIA din ..... prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, h, n şi o C.pen., pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată conform art.68 alin.1 lit.c C.pen., după executarea pedepsei închisorii, dispusă prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la 20.10.2015. 8. Menţine, în temeiul art.65 C.pen. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, h, n şi o C.pen. pe durata executării pedepsei principale, dispusă prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la 20.10.2015. 9. Menţine, în temeiul art.7 din Legea nr.76/2000 recoltarea de probe biologice de la inculpatul I***** V***** în vederea introducerii în baza naţională privind datele genetice, dispusă prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la 20.10.2015. 10. În baza art. 88, art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, art. 135 alin. 9 lit. ii din Legea nr. 302/2004, deduce din pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 1085 zile închisoare perioada executată: -de la data de 09.09.2010 –la zi (pentru executarea pedepsei închisorii aplicată prin sentinţa penală de condamnare din data de 29.02.2012, dosar nr. 1223300879 a Court d’Assises de Paris, Franţa, definitivă la data de 11.03.2012, perioadă în care este cuprinsă şi o parte din pedeapsa dispusă de Judecătoria Buftea, mandat european de arestare şi executarea pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 211/30.09.2015 a Judecătoriei Buftea rămasă definitivă prin neapelare la 20.10.2015). -21 de luni reduse din pedeapsa de 10 ani închisoare ca urmare a creditului de reducerea pedepsei dispuse conform legislaţiei statului francez. 11. Anulează M.E.P.Î. nr. 506/20.10.2015 emis de Judecătoria Buftea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune avansarea onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 313 lei din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 26.02.2019.
Hotarare 207/2019 din 26.02.2019Potrivit art. 391 alin. 1 C.p.p., având nevoie de timp pentru a delibera, amana pronunţarea la data de 26.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2019Potrivit art. 391 alin. 1 C.p.p., având nevoie de timp pentru a delibera, amana pronunţarea la data de 25.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2019Potrivit art. 391 alin. 1 C.p.p., având nevoie de timp pentru a delibera, amana pronunţarea la data de 22.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.02.2019Potrivit art. 391 alin. 1 C.p.p., având nevoie de timp pentru a delibera, stabileste pronunţarea la data de 20.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.02.2019Potrivit art. 391 alin. 1 C.p.p., având nevoie de timp pentru a delibera, va stabili pronunţarea la data de 13.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2019Pt. ataşarea fişei de cazier judiciar a contestatorului-condamnat şi revenirea cu cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, amână cauza şi acordă termen la data de 06.02.2019, ora 10:30.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019Amana cauza la data de 09.01.2019, sala 143, ora 08:30, CCF22 - pentru cand se emite adresa catre Judecătoria Buftea.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Amână cauza pentru administarea de probe suplimenatare.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018