V***** G*******
ReclamantP******* O*** B****** S******** C******** C****** B*******
PârâtDispune, din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua sentinţei civile nr. 444/23.01.2019 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 1859/105/2018 privind cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul V***** G*******, domiciliat în Băicoi, str.23 August nr.67 judeţul Prahova, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA ORAŞ BĂICOI-SERVICIUL COLECTARE CREANŢE BUGETARE, cu sediul în Băicoi, str.Unirii nr.21 judeţul Prahova, în sensul că din eroare s-a menţionat în practicaua ca fiind „SENTINŢA CIVILĂ nr. 445” în loc de „SENTINŢA CIVILĂ nr. 444” aşa cum este corect. Menţiunea îndreptării urmează a se face în ambele exemplare originale ale sentinţei – mapă şi dosar. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce urmează a fi depus la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. azi 05.06.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.06.2019Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.. Ia act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce urmează a fi depus la Judecătoria Ploieşti Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. azi 23.01.2019.
Hotarare 444/2019 din 23.01.2019amana pronunţarea la 23.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2019Admite cererea formulată de petentul V***** G******* AUREL şi în consecinţă: Dispune preschimbarea termenului de judecata acordat iniţial, privind cererea având ca obiect pretenţii formulată de petentul V***** G******* AUREL, de la data de 23.01.2019, la data de 09.01.2019 SALA 1 pentru când se vor cita părţile. Cu drept de apel o data cu fondul cererii. Pronuntata in sedinta publica azi, 05.12.2018.
Incheiere de sedinta din 05.12.2018