U***** C***** B****** - P*** P*****
PetentS******* T******
IntimatAdmite cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petenta comuna Bosanci, în contradictoriu cu intimatul S******* T******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 390 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 8868715 din data de 18.05.2015 cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 34 de ore. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 34 ore cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia după un program întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din OG nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 noiembrie 2018.
Hotarare 3447/2018 din 09.11.2018Având în vedere Hotărârea nr. 36 din 29 august 2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C 15, ca urmare a desfiinţării acestui complet, amână judecarea cauzei la data de 09.11.2018, ora 8,30, completul C 7, sala 306, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2018.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018