L****** D******
Parte civilăŢ****** T*****
InculpatRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de inculpatul Ţ****** T*****, ca nefondată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 mai 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.05.2019În baza art.396 alin.2 C. proc. Pen., condamnă inculpatul ?ebrean Teodor, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 C.pen., parte vătămată Lupa?cu Dumitru. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen.a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.396 alin.2 C. proc. Pen., condamnă inculpatul ?ebrean Teodor, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 C.pen., parte vătămată Hurghi? Nicolae. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen.a aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art.396 alin.2 C. proc. Pen., condamnă inculpatul ?ebrean Teodor, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tăiere fără drept de arbori”, prevăzută de art. 107 alin. 1 lit. a) din Legea 46/2008. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleas în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleas în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.396 alin.2 C. proc. Pen., Condamnă inculpatul ?ebrean Teodor, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt de arbori”, prevăzută de art. 109 alin. 1 lit. a) din Legea 46/2008. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleas în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 171/22.11.2018 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 317/20.03.2019 a Cur?ii de Apel Suceava. Descontope?te pedeapsa rezultantă aplicată prin sentin?a penală nr. 171/22.11.2018 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc ?i repune în individualitate pedepsele componente, după cum urmează: - 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de „tăiere fără drept de arbori”, prevăzută de art. 107 alin. 1 lit. a) din Legea 46/2008. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal. - 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de „furt de arbori”, prevăzută de art. 109 alin. 1 lit. a) din Legea 46/2008 În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod Penal dispune contopirea pedepselor mai sus men?ionate, urmând ca în final inculpatul ?ebrean Teodor să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 16 luni (?aisprezece luni) închisoare. Potrivit art. 45 alin. 3 lit. a) raportat la art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului ?ebrean Teodor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) din Codul penal pe o perioadă de 1 an. Potrivit art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 3 lit. a) ?i art. 65 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului ?ebrean Teodor pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) ?i b) din Codul penal. Constată că faptele mai sus men?ionate sunt săvâr?ite în termenul de încercare al suspendării condi?ionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin SP nr. 731 din 10.12.2013 pronun?ată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 418/206/2018, definitivă la data de 25.12.2013. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal 1968 revocă beneficiul suspendării condi?ionate a executării pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare dispusă prin SP nr. 731 din 10.12.2013 pronun?ată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc ?i dispune executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 16 luni (?aisprezece luni) închisoare, aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa principală de 2 (doi) ani ?i 16 luni (?aisprezece luni) închisoare, în regim de deten?ie. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod al, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 1 an care se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul Penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară, care se va executa potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la data de 20.03.2019, la zi. Dispune anularea formelor de executare emise în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 374/2018 din 20.03.2019 emis de Judecătorie Câmpulung Moldovenesc şi emiterea unor noi forme de executare cu men?inerea celorlalte dispozi?ii. Dispune restituirea către inculpat, a următoarelor bunuri: o cabalină de culoare roşu închis spre maro, ce a fost predată în custodie numitului Lucan Vasilică, precum şi un harnaşament pentru cal, două bucăţi de lanţ de cca. 2,5 m. lungime, un urciuc din lemn de cca. 80 cm. lungime, o pană metalică de 19 cm. cu lanţ metalic, un topor cu lama de 10 cm, aceste din urmă bunuri fiind introduse în camera de corpuri delicte din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, potrivit dovezii de la fila 79 dosar. Respinge, ca tardivă, cererea formulată de partea civilă Lupa?cu Dumitru, de obligare a inculpatului la plata sumei de 400 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 398 CPP raportat la art. 274 alin. 1 teza I CPP obligă inculpatul ?ebrean Teodor la plata sumei de 2400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1200 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.
Hotarare 125/2019 din 15.05.2019la 15.05.2019 pentru citarea inculpatului din Penitenciarul Botoşani.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019la 12.04.2019 pentru lipsa martorului Zepciuc Nicolae.
Incheiere de sedinta din 15.03.2019la 15.03.2019 pentru lipsa martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 08.02.2019la 08.02.2019 pentru citarea martorilor din lucrări şi a persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 11.01.2019