V**** M***** G***
ReclamantU******** Ţ***** B*** S*
PârâtV**** F******
ReclamantAdmite acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanţii V.M şi V.F. în contradictoriu cu pârâta Unicredit Ţiriac Bank S.A. Constată caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 3.3 şi 3.8 din contractul de credit bancar nr. 70202340-2/27.08.2008, vizând comisionul de administrare a creditului şi comisionul de administrare a conturilor curente, şi, pe cale de consecinţă, constată nulitatea absolută a clauzelor respective. Obligă pârâta la restituirea către reclamanţii a sumei de 3528,02 euro, achitate de către aceştia în baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 70202340-2/27.08.2008, cu titlu de comision de administrare a creditului şi comision de administrare a conturilor curente, sume actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data achitării de către reclamanţi a fiecărei sume în parte până la data restituirii efective de către pârâtă a sumelor menţionate. Ia act de renunţarea reclamanţilor la capătul 1 al cererii, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei de la pct. 3.1 şi 3.9, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 70202340-2/27.08.2008, privind modificarea dobânzii şi a comisioanelor bancare. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Moreni, sub sancţiunea nulităţii.
Hotarare 221/2019 din 14.03.2019Stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 14.03.2019. Cu cale de atac o dată cu fondul.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2019Revenire cu adresă pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019La data de 17.01.2019, pentru întocmirea şi depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018La data de 06.12.2018, ora 09:00, pentru întocmirea şi depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018la data de 08.11.2018, ora 12:00, pentru ob?inerea rela?iilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018