A***** I***
Contestator InculpatÎn baza art. 204 al. 12 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul contestator A***** I***, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava împotriva încheierii nr. 38 din data de 18.03.2018, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1875/285/2018 al Judecătoriei Rădăuţi. Desfiinţează în totalitate încheierea atacată menţionată în cele ce preced şi, în rejudecare : În temeiul disp. art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi vizând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A***** I*** pentru săvârşirea unei infracţiuni de „contrabandă”, faptă prev.?i ped. de art. 270 alin.2 lit. a din Lg. 86/2006 (OUG 54/2010), cu aplic. art.8 alin.1 Cod Penal şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.38/1/UP emis la data de 18.03.2018 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi în baza încheierii nr. 38 din aceeaşi dată, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. Potrivit art. 275 al. 6 Cod procedură penală, cheltuielile pentru plata interpretului autorizat de limba ucraineană Fraseniuc Eusebiu (care a participat la şedinţa Camerei de consiliu din data 21.03.2017 în dosar nr. 1875/285/2018 asigurând traducerea simultană), desemnat de judecătorul de drepturi şi libertăţi pentru asistarea inculpatului contestator A***** I***, rămân în sarcina statului, urmând a-i fi achitate din fondul special al Ministerului Justiţiei suma de 128,60 lei, în baza facturii nr. 3 din data de 21.03.2018. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi, 21.03.2018.
Incheiere masuri preventive faza de UP 29/2018 din 21.03.2018