R****** S*
ReclamantS**** G*******
PârâtAdmite ac?iunea având ca obiect cerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. RCS&RDS S.A. , în contradictoriu cu pârâtul S**** G*******. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 767,68 lei din care 687,68 lei reprezintă debit principal (contravaloare facturi), 75 lei reprezintă clauză penală (contravaloare promoţii, beneficii şi discount-uri) şi 5 lei reprezintă clauză penală (contravaloare echipamente). Obligă pârâtul la plata penalităţilor de întârziere calculate conform art. 3.6 din contract la 0,2% pe zi întârziere, de la data scadenţei fiecărei facturi până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, respectiv la plata sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară. Executorie. Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria Galaţi, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 23.01.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu din 23.01.2019Amână pronunţarea la 23.01.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2019