P******* M*****
InculpatI******** M*****
InculpatS*** C*****
InculpatI******** Z*****
InculpatM*** C**********
Parte civilă1. În temeiul art 233- art. 234 alin 1 lit. f C.Pen., cu aplicarea art. 77 lit. a şi art. 41 alin. 1 C.Pen. condamnă pe inculpatul I******** M***** la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art 65 alin 1 raportat la art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 40 alin 1 Cod penal constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul I******** M***** a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, prin sentinţa penală nr 218 din 02.04.2019 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr 1037/A/05.08.2019 a Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, în total 5 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art 43 alin 2 Cod penal pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă de 5 ani şi 4 luni închisoare se adaugă la pedeapsa de 5 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr 208/17.11.2017 a Judecătorie Bălceşti, definitivă prin decizia penală nr 406/17.04.2018 a Curţii de Apel Piteşti, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 4 luni închisoare . În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen. interzice inculpatului I******** M***** ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I******** M***** durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 12.04.2017 la data de 27.09.2017 şi de la data de 09.08.2018 la zi. În baza art. 7 alin. 1 şi 2 şi art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul I******** M***** în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. 2. În temeiul 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 233- art. 234, alin 1 lit. f C.Pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.Pen. condamnă pe inculpatul I******** Z***** la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată . În baza art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art 65 alin 1 raportat la art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 40 alin 1 Cod penal constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul I******** Z***** a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr 218 din 02.04.2019 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr 1037/A/05.08.2019 a Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa 5 ani şi 4 luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen. inculpatul I******** Z***** interzice inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I******** Z***** durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 10.08.2018 la zi. În baza art. 7 alin. 1 şi 2 şi art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul I******** Z***** în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. 3. În temeiul art. 233- art. 234 alin 1 lit. f C.Pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C.Pen. condamnă pe inculpatul P******* M***** la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art 65 alin 1 raportat la art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P******* M***** durata arestării preventive şi la domiciliu de la data de 13.02.2019 la 29.11.2019. În baza art. 7 alin. 1 şi 2 şi art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul P******* M***** în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. 4. În temeiul art. 233- art. 234 alin 1 lit. f C.Pen. cu aplicarea art. 77 lit. a C.Pen. condamnă pe inculpatul S*** C***** la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată . În baza art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art 65 alin 1 raportat la art 66 alin 1 lit a) şi b) C pen interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S*** C***** durata arestării preventive şi la domiciliu de la data de 10.12.2019 la zi. În baza art. 399 alin.1 C.proc.pen. revocă măsura arestului la domiciliu a inculpatului S*** C*****, luată prin încheierea nr. 223/17.02.2020, pronunţată în dosarul nr. 18784/94/2018/a11 al Judecătoriei Buftea. În baza art. 7 alin. 1 şi 2 şi art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul S*** C***** în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 19, art 23 alin 3, art 25 şi art 397 Cod procedură penală raportat la art 1357 Cod civil respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă M*** C**********, ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen, obligă pe inculpati la plata sumei de 10 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (2500 lei fiecare, 1000 lei în faza de urmărire penală şi 1500 lei în faza de judecată). Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu av. Epure Danusia Niculina în cuantum de 868 lei şi Grigoraş Luminiţa în cuantum de 470 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.04.2020.
Hotarare 190/2020 din 15.04.2020Amână pronuntarea la data de 15.04.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2020În vederea pronuntării prin încheierea de sedintă asupra cerilor de schimbare de încadrare, precum şi pentru a se da citire declaratiilor inculpatilor care s-au prevalat de dreptul la tăcere.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020În vederea administrării probatoriului încuviintat.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020Fată de imposibilitatea obiectivă de prezentarea a apărătorului ales al unuia dintre inculpati.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Fată de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019In baza art. 279 cod procedură penală admite sesizarea formulată de apărătorul din oficiu. Dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurată în minuta încheierii penale din data de 30.10.2019, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul 18784/94/2018, în sensul că se va adăuga paragraful: ,,Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 464 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.”. Prezenta încheiere face parte integrantă din actul anterior menţionat. In temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.11.2019În vederea administrării probatoriului încuviintat.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Fată de solicitarea inculpatilor I******** M***** şi I******** Z*****, în vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019dosarul a fost repartizat ciclic la completul C1, conform PV nr. 14/04.09.2019 si HCC nr. 8/2019 – se mentine termenul din data de 10.09.2019.
Fată de lipsa inculpatilor, în vederea aducerii lor cu mandat.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019