S* D* B**** S**
ReclamantS* V**** C**** S**
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea . Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 16.10.2018.
Hotarare 387/2018 din 16.10.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 16.10.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2018termen 01.10.2018 pentru ca reclamanta să fie citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 lei, sub sancţiunea anulării cererii, conform art.14 al.2 din OUG nr.80/2013. Cu drept de reexaminare în 3 zile şi cu menţiunea că poate solicita facilităţi de la plata taxelor judiciare de timbru în 5 zile de la comunicare, conform legii.
Incheiere de sedinta din 17.09.2018