B**** I****
PetentÎn baza art. 1401 alin. (2), (21) şi (3) din Legea nr. 302/2004, admite, în parte, cererea de recunoaştere a hotărârilor penale străine, pe cale incidentală, formulată de petentul condamnat B**** I****. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte sentinţa penală din data de 11.02.2010 emisă de Judge of Preliminary Investigation Court of Padova, în dosarul nr. 7370/2009, rămasă definitivă la data de 30.09.2010, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare la care petentul B**** I**** a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi lovire sau alte violenţe (fapte din 12.07.2009), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte sentinţa penală din data de 27.04.2012 emisă de Monocratic Composition Court of Padova, în dosarul nr. 2030/2011, rămasă definitivă la data de 26.06.2012, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare la care petentul B**** I**** a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 10.06.2009), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte sentinţa penală din data de 15.02.2016 emisă de Monocratic Composition Court of Padova, în dosarul nr. 3153/2015, rămasă definitivă la data de 16.03.2016, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare la care petentul B**** I**** a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 16.05.2009), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte sentinţa penală din data de 06.05.2013, emisă de Monocratic Composition Court of Belluno, în dosarul nr. 241/2013, rămasă definitivă la data de 21.06.2013, prin care petentul B**** I**** a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare la care petentul B**** I**** a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (faptă din 04.11.2010), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte sentinţa penală din data de 18.07.2014 emisă de Monocratic Composition Court of Udine, în dosarul nr. 1463/2014, rămasă definitivă la data de 01.10.2014, prin care petentul B**** I**** a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (faptă din 11.11.2013), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte sentinţa penală din data de 12.02.2015, emisă de Monocratic Composition Court of Udine, în dosarul nr. 500565/2011, rămasă definitivă la data de 24.03.2015, prin care petentul B**** I**** a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi ultraj (faptă din 17.12.2010), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte sentinţa penală din data de 22.04.2009 emisă de Monocratic Composition Court of Trento, rămasă definitivă la data de 14.05.2009, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 8 luni închisoare la care petentul B**** I**** a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire (faptă din 23.12.2008), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 rap. la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşte în parte sentinţa penală din data de 28.05.2010 a Tribunalului din Cittadella (nr. 84/2010 registrul general) ramasă definitivă în data de 23.07.2010, numai în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare la care petentul B**** I**** a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (fapte din 20 şi 21.05.2009), astfel cum a fost contopită succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova. În baza art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respinge cererea petentului de recunoaştere a hotărârilor penale străine, pe cale incidentală, în ceea ce priveşte pedepsele cu amenda penală, astfel cum au fost contopite succesiv, în final, prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova, ca inadmisibilă. În baza art. 585 alin.(1) lit. a) C.pr.pen. admite cererea de contopire formulată de petentul-condamnat Căldăraru Radu. Constată că prin sentinţa penală nr. 466/06.03.2009 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 02.03.2010 prin decizia penală nr. 56/16.02.2010 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea petentului B**** I**** la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fapăt prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C.pen. 1969, cu aplicarea art. 37 lit.a) C.pen. 1969 şi a art. 74 alin. (1) lit c) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen. 1969 (faptă din 25.04.2008). În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C.pen. 1969, menţine revocarea liberării condiţionate cu privire la restul rămas neexecutat de 411 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2340/18.10.2006 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la prin decizia penală nr. 145/27.04.2007 a Tribunalului Galaţi, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tâlhărie (fapta din 25.04.2008); În baza art. 61 alin. (1) teza a III-a C.pen. 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. 1969 constată că prin sentinţa penală nr. 466/06.03.2009 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 02.03.2010 prin decizia penală nr. 56/16.02.2010 a Tribunalului Galaţi s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare cu restul rămas neexecutat de 411 zile închisoare, şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa parţială de 5 ani închisoare. Constată că prin ordonanţa din data de 14.04.2016 emisă de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Padova s-a dispus contopirea pedepselor aplicate petentului B**** I**** prin sentinţele penale din străinătate recunoscute prin prezenta hotărâre, în final, fiind aplicată pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare, ca urmare a deducerii stării de arest preventiv de la 23.12.2008 la 22.04.2009. În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C.pen. 1969, revocă liberarea condiţionată cu privire la restul rămas neexecutat de 411 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2340/18.10.2006 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de prin decizia penală nr. 145/27.04.2007 a Tribunalului Galaţi, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale din străinătate recunoscute prin prezenta hotărâre. În baza art. 61 alin. (1) teza a III-a C.pen. 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. 1969 contopeşte pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 411 zile închisoare şi aplică petentului B**** I**** pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa parţială de 8 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C.pen. 1969 constată că infracţiunea pentru care inculpatul B**** I**** a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 466/06.03.2009 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 02.03.2010 prin decizia penală nr. 56/16.02.2010 a Tribunalului Galaţi (faptă din 25.04.2008) este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin hotărârile străine recunoscute prin prezenta hotărâre la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 36 alin. (2) şi a art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C.pen. din 1969 contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare şi 8 ani şi 8 luni închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, în final petentul B**** I**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în regim de detenţie. Constată că petentul B**** I**** a fost arestat preventiv în baza Mandatului European de Arestare nr. 27/2010 emis de Judecătoria Galaţi de către autorităţile din Italia în perioada 05.08.2018 – 21.08.2018. În baza art. 88 şi a art. 36 alin. (3) C. pen. 1969, deduce din pedeapsa rezultantă de 10 închisoare durata a arestării preventive, a arestului în baza Mandatului European de Arestare şi durata pedepsei deja executate de la data de 12.07.2009 la zi (perioadă executată în Italia: 12.07.2009 – 04.08.2018, arest preventiv în baza M.E.A.: 05.08.2018 – 21.08.2018, perioadă executată în România: 21.08.2018 – la zi). Anulează M.E.P.Î. nr. 513 din data de 03.03.2010 emis de Judecătoria Galaţi şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul majorat al apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.12.2018.
Hotarare 3641/2018 din 18.12.2018administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 22.11.2018administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 11.10.2018administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 27.09.2018