M******* M******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I***
PârâtAvând în vedere referatul încheiat de către grefierul arhivar din care rezultă că, pe rolul instanţei, a mai fost înregistrat dosarul nr. 1539/40/2018 care a avut acelaşi obiect /unul din obiectele iniţiale (contestaţie act administrativ fiscal) şi aceleaşi părţi/ chiar împreună cu altele, acţiune formulată de reclamanta M******* M******, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, având în vedere şi prevederile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se trimite cauza completului iniţial, respectiv completului CAF N*6 (judecător Todireanu Cristina) în vederea soluţionării acestui dosar, complet care a avut repartizat pentru soluţionare dosarul nr. 1539/40/2018 al Tribunalului Botoşani, dosar în care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată.
Rezolutietrimiterecompletinitial din 23.08.2018