S* C********* S**
ReclamantS* M**** L******* P** S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta CONTAQUEST S.R.L. în contradictoriu cu pârâta MKB LOGISTIC PAP S.R.L. şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.900 lei cu titlu de debit principal restant reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 124,2 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru raporturile între profesionişti calculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data introducerii acţiunii, precum şi dobânda legală de acelaşi tip, calculată în continuare, respectiv de la data de 04.12.2018 până la achitarea efectivă a debitului principal. Respinge, în rest, cererea formulată şi precizată, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25 aprilie 2019.
Hotararecameraconsiliu975/2019 din 25.04.2019amână pronunţarea la data de 25.04.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2019amână pronunţarea la 19.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019