P******* D******
ReclamantS* T** S* R*****
PârâtRespinge acţiunea formulată de către reclamantul P******* D****** în contradictoriu cu pârâta S.C. TMK-Reşiţa S.A.. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 noiembrie 2018.
Hotarare 3136/2018 din 15.11.2018Încuviinţează cererea apărătorului reclamantului, avocat Şneapotă Marius Radu, privind audierea martorului Blidariu Mircea Achim, pentru a dovedi condiţiile în care şi-a desfăşurat activitatea reclamantul. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2018, termen dat în cuno?tin?a reclamantului şi pentru care se va cita pârâta. Dispune citarea martorului Blidariu Mircea Achim, cu adresa de la fila 5 dosar. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1.11.2018.
Incheiere de sedinta din 01.11.2018Încuviinţează cererea reprezentantului reclamantului, avocat Şneapotă Marius Radu, privind acordarea unui termen de judecată pentru studiul înscrisurilor comunicate în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2018, pentru a da posibilitatea reclamantului să studieze înscrisurile depuse la dosar, pentru când reclamantul P******* D****** are termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.10.2018.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018Refacerea adresei către pârâtă, cu menţiunea că, în caz de neconformare, se va aplica amendă în cuantum de 200 lei, conform dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2018, pentru ca pârâta să depună dosarul de personal privind pe reclamant. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.10.2018.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018