C**** D****** D****
PetentI** B****
IntimatRespinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petentul CABĂU DUMITRU-DĂNU?, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BIHOR, şi în consecinţă: Menţine ca legal şi temeinic procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBHX nr. 0213388/14.11.2018 încheiat de intimat. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11 iulie 2019.
Hotarare 4322/2019 din 11.07.2019În vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019Scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul completului ini?ial investit, respectiv Completului C 1 civil, care prin Încheierea civilă nr. 1/03.01.2019 pronunţată în dosarul nr. 18956/271/2018, având ca obiect plângere contraven?ională, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de petentul C**** D****** D**** în contradictoriu cu intimatul I** B****, în vederea luării măsurilor necesare pentru soluţionarea cauzei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia părţilor de către grefa instanţei, azi, 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019se continuă procedura de regularizare
Incheiere de sedinta din 16.01.2019