Dosar 1898/122/2018 din 22.11.2018

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1898/122/2018
Data dosar:
22.11.2018
Instanta:
Tribunalul Giurgiu
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Giurgiu. Obligă pârâta să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al acestor drepturi salariale existente în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale "Administraţie", pentru aceeaşi funcţie şi grad profesional începând cu data de 21.12.2016 şi să achite diferenţele salariale astfel rezultate, precum şi obligarea pârâtei să emită noi decizii de încadrare salarială potrivit celor dispuse. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile salariale calculate, conform alin. precedent şi drepturile salariale efectiv plătite începând cu data de 21.12.2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu.

    Hotarare 189/2019 din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 10.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA4
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Se va efectua adresă către ANFP pentru a comunica nivelul maxim al salariului brut de bază pe familia ocupaţională "Administraţie", pentru gradele profesionale de consilier superior gradaţia 5 şi referent superior gradaţia 5 la nivelul lunii decembrie 2016/ ianuarie 2017 şi dacă faţă de salariul existent la nivelul lunii februarie 2019 au existat modificări în perioada decembrie 2016 - februarie 2019, iar în caz de răspuns afirmativ, să ne comunicaţi aceste modificări. Fixează termen de judecată la 22.05.2019 pentru cânmd se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul.

    Incheiere de sedinta din 10.04.2019
  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA4
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri, tr 10.04.2019

    Incheiere de sedinta din 27.03.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA4
  • Amână cauza

    pentru a se depune relaţii, tr 27.03.2019

    Incheiere de sedinta din 27.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD