Dosar 1898/179/2018 din 19.12.2018

infracţiuni la alte legi speciale art.25 al.1 lit.a din Legea 205/2004


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1898/179/2018
Data dosar:
19.12.2018
Instanta:
Judecătoria Babadag
Departament:
Sectie mixta
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale art.25 al.1 lit.a din Legea 205/2004
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C2a
  • Condamnare cu acord de recunoaştere

    În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 205/2004, raportat la art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală condamnă inculpatul C.M., la pedeapsa de 150 zile-amendă penală, în cuantum de 2250 lei (150x15 lei/zi) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor. În temeiul art. 63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se vor înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 19 Cod procedură penală şi art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 şi urm. Cod Civil, admite acţiunea civilă a părţii civile D.P şi obligă pe inculpatul C.M. la plata sumei de 1200 lei reprezentând daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 600 lei, din care: 250 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 350 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Cererea se va depune la Judecătoria Babadag. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2020.

    Hotarare 237/2020 din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C2a
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 11.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020
  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C2a
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 28.10.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C2a
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 14.10.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C2
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 30.09. 2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Stare de urgenta

    În temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României al Preşedintelui României şi a Hotărârii nr. 4 din data de 18 martie 2020 a Colegiului de conducere al Curţii de apel Constanţa, constată că a intervenit suspendarea de drept a cauzei.

    Incheiere suspendare din 31.03.2020
  • Sedinta din data de 18.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probei testimoniale şi emiterea mandatului de aducere pe numele inculpatului reţine cauza în stare de amânare şi fixează termen de judecată la 31.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2020
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere prin poliţie , reţine cauza în stare de amânare şi acordă următorul termen de judecată la data de 18.02.2020

    Incheiere de sedinta din 17.12.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere , reţine cauza în stare de amânare şi acordă următorul termen de judecată la data de 17.12.2019

    Incheiere de sedinta din 12.11.2019
  • Sedinta din data de 03.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere , reţine cauza în stare de amânare şi acordă următorul termen de judecată la data de 12.11.2019

    Incheiere de sedinta din 03.09.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere , reţine cauza în stare de amânare şi acordă următorul termen de judecată la data de 03.09.2019

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD