V***** V*****
ReclamantV***** P****** E****
ReclamantC***** E***** I******* I** S***
PârâtC***** E***** B*** O*****
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor la acordarea dobânzilor, excepţie invocată în întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamanţii V***** V***** şi VASILE POLYANA- ELENA în contradictoriu cu pârâtele C***** E***** I******* I** S*** şi CREDIT EUROPE BANK N.V. Obligă pârâtele la plata către reclamanţi a dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor achitate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive prin sentinţa civilă nr. 640/2.11.2016 a Judecătoriei Măcin în dosarul nr. 224/253/2016, definitivă prin decizia nr. 394/20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Tulcea, din contractul de credit nr. 103719 din 16.01.2008, cu începere de la data de 20.04.2017 şi până la plata efectivă, respectiv, la data de 7.05.2017. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Măcin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2019.
Hotarare 549/2019 din 29.03.2019În temeiul dispoziţiilor art.396 cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 29 martie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019