P** A****** C******** M****
InculpatP******* G****** G*******
Parte civilăP******* G*******
Parte civilăP** I*****
Parte responsabilă civilmenteS******* J******* D* U****** "************* O***** B*** M***
Parte civilăPrin Încheierea penală din 15.11.2018 s-a dispus:Plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 213,89 lei reprezentând contravaloarea serviciilor efectuate de către doamna traducător autorizat de limba franceză, Morar Lidia, reprezentând interpretarea simultană a şedinţei din 31 octombrie 2018 şi traducerea din limba română în limba franceză a încheierii penale nr. 185 din 31 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. 189/100/2018/a6 al Tribunalului Maramureş.Pronunţată în şedinţa publică de azi, 15 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018Încheierea penală nr. 185 din 31.10.2018:În temeiul art. 362 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatului P** A****** C******** M**** (...), măsură pe care o menţine pentru următoarele 60 de zile.Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 octombrie 2018.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata185/2018 din 31.10.2018