C****** M****
InculpatC****** C*******
Parte civilăP****** C*******
Parte civilăP****** G*******
Parte civilăR*** M****
Parte civilăÎn baza art.362 alin.1, 2 C.pr.pen. raportat la art.208 alin.4 C.pr.pen., cu referire la art.211, art.214 şi art.215 C.pr.pen.,art.242 alin.2 Cod pr. Penală; Respinge cererea inculpatului C****** M**** de revocarea controlului judiciar ca neîntemeiată. Constată ca temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul C****** M****,cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 253 al. 4 Cod penal se menţin şi dispune menţinerea măsurii controlului judiciar, luată faţă de acest inculpat prin Încheierea din 20.07.2018 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr.1908/260/2018, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile, începând cu data de 05.11.2018 până la data de 03.01.2019, inclusiv. Obligaţiile stabilite prin încheierea prin care a fost dispusă măsură preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat rămân în continuare în sarcina acestuia. Atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura preventivă a arestului preventiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 05.11.2018 .
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 05.11.2018