Dosar 1932/86/2018 din 22.05.2018

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1932/86/2018
Data dosar:
22.05.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C4F AS civil
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, contestaţia formulată de contestatorul I**** M**** în contradictoriu cu intimata C.J.P.Suceava. Anulează Decizia nr.R/299245 din 30.03.2018 privind respingerea cererii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă. Obligă intimata să emită o nouă decizie prin care să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, prin valorificarea sporurilor ore şcoală, ore aşteptare, ore festive, festive suplimentare, echipă simplificată şi adausuri, evidenţiate în adeverinţa nr.IS2/T2/6/1/19/2018 emisă de SNTFC „ CFR CĂLĂTORI” S.A.-SRTFC IAŞI-DEPOUL SUCEAVA. Obligă intimata la plata către contestator a sumelor reprezentând diferenţele dintre drepturile de pensie efectiv încasate şi cele cuvenite, în urma recalculării lor, începând cu data de 01.03.2018 şi până la punerea în executare a prezentei hotărâri. Respinge, ca nefondate, pretenţiile contestatorului privind anularea adresei nr.38823/03.05.2018 a intimatei C.J.P.Suceava şi obligarea intimatei de a achita diferenţele dintre drepturile de pensie efectiv încasate şi cele cuvenite începând cu data cererii de recalculare. Obligă intimata la plata sumei de 700 lei către contestator, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava-Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică din 11.03.2019.

    Hotarare 237/2019 din 11.03.2019
  • Sedinta din data de 11.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C4F AS civil
  • Amână cauza

    - pentru a se reveni cu adresă la Depoul Suceava

    Incheiere de sedinta din 11.02.2019
  • Sedinta din data de 14.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C4F AS civil
  • Amână cauza

    - pentru lipsa relaţiilor solicitate de la Depoul Suceava

    Incheiere de sedinta din 14.01.2019
  • Sedinta din data de 10.12.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F AS civil
  • Amână cauza

    - pentru a se reveni cu adresă către Depoul Suceava

    Incheiere de sedinta din 10.12.2018
  • Sedinta din data de 12.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F AS civil
  • Amână cauza

    - pentru a se reveni cu adresă SNTFC "CFR CALATORI" SA - Depoul Suceava, întrucât răspunsul înaintat instanţei nu este complet

    Incheiere de sedinta din 12.11.2018
  • Sedinta din data de 08.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C4F AS civil
  • Amână cauza

    - pentru administrarea probelor solicitate de către contestator

    Incheiere de sedinta din 08.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD