G**** J****
Apelant InculpatG**** M****
Apelant InculpatG**** A*****
Apelant InculpatG**** E**
Apelant InculpatK**** A****
Intimat Parte vătămatăI.În baza art. 362 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală constată că legalitatea măsurii arestării preventive, dispusă în cauza prin încheierea penală nr. 2/19 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 550/258/2017 (definitivă prin decizia penală nr. 5/DL/C din data de 25 ianuarie 2017 a Tribunalului Harghita), faţa de inculpatul G**** J**** (cu d.p). În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului G**** J**** (cu d.p.) cu măsura preventivă a controlului judiciar, prev. de art.215 Cod procedură penală, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de azi, 20 februarie 2018 şi până la data de 20 aprilie 2018 inclusiv. În temeiul art. 215 alin. 1 din Codul de procedură penală, pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul G**** J**** va respecta următoarele obligaţii: - a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - b) să informeze de îndată Curtea de Apel Târgu-Mureş cu privire la schimbarea locuinţei; - c) să se prezinte la Postul de poliţie al comunei Ciucsângeorgiu, jud. Harghita organ de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 din Codul de procedură penală, impune inculpatului ca pe timpul controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: - a) să nu depăşească limita teritorială a jude?ului Harghita, decât cu încuviinţarea prealabilă a Curţii de Apel Târgu-Mureş; - b) să nu se deplaseze în baruri şi restaurante; - c) să nu se apropie de persoanele vătămate K**** A****(cu d.p.), Tanko Tunde ( cu d.p.), Kanya Gyorgy (cu d.p.), Manolache Beata ( cu d.p.), Manolachel Gabriel Alexandru ( cu d.p.) precum şi de martorii: Kanya Edit, Budi Zoro, Gyorgy Boldizsar, Kosztandi Peter, Rostas Istvan, Majlath Edith, Balint Zita, Gyorgy Etelka, Lestyan Imre, Kosztandi Gabor, Urus Gheorghe, Fustos Sandor, Gyorgy Iuliana, Kedves Reka, Csiysar Adel, Gabor Ilona, Kanya Brigitta, Keresztes Juysef, Keresytes Rozalia şi Gabor Bobi: şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. - d) să comunice periodic informa?ii relevante despre mijloacele sale de existenţă organului de poliţie desemnat cu supravegherea ; - e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 din Codul de procedură penală, raportat la art. 125 şi art. 128 din Legea nr. 254/2013, desemnează Postul de poliţie al comunei Ciucsângeorgiu, jud. Harghita , ca organ însărcinat cu respectarea de către inculpat a obligaţiilor impuse prin prezenta încheiere. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului G**** J**** (cu d.p.), dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.1/UP din data de 19 ianuarie 2017, emis în dosarul nr.550/258/2017 al Judecătoriei Miercurea Ciuc. Potrivit art. 215 alin. 5 din Codul de procedură penală dispune comunicarea prezentei încheieri în copie, inculpatului, IPJ Harghita-Serviciul de Investigaţii Criminale- Biroul de Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor Harghita şi organelor de frontieră. II. În temeiul prevederilor art. 362 Cod procedură penală, art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă, faţă de inculpata G**** E** (cu d.p.) prin ordonanţa procurorului din data de 15 februarie 2917 emisă în dosarul nr. 1953/278/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata G**** E**. În baza art. 242 alin.1 Cod procedură penală, respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. III. În temeiul prevederilor art. 362 Cod procedură penală, art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă, faţă de inculpatul G**** A***** (cu d.p.) prin ordonanţa procurorului din data de 16 februarie 2917 emisă în dosarul nr. 1953/278/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul G**** A*****. În baza art. 242 alin.1 Cod procedură penală, respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 aprilie 2018, orele 14.00
Incheiere finala dezinvestire din 20.02.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, va amâna pronunţăarea la data de20 februarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2018