F***** I***
InculpatAdmite cererea formulată de către inculpatul F***** I***. În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 dispune prelungirea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile , începând cu data de 13.11.2018 şi până la data de 12.12.2018, inclusiv. Această măsură se va aduce la cunoştinţa şefului poliţiei rutiere Timiş.
Incheiere camera preliminara din 13.11.2018În baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit la data de 25.09.2018, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul cu 188/P/2018 Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul FI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Incheierefinalacamerapreliminara din 08.11.2018În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 dispune prelungirea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile , începând cu data de 09.10.2018 şi până la data de 07.11.2018, inclusiv. Această măsură se va aduce la cunoştinţa şefului poliţiei rutiere Timiş.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018