R**** N*******
ReclamantS* K**** P** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizata. Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale restante aferente perioadei mai 2015-aprilie 2018 în cuantum net de 76.247 lei, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărui drept salarial la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate. Obligă pârâta să compenseze în bani cele 60 zile lucrătoare din concediul de odihnă cuvenit şi neefectuat aferent perioadei 2014-2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu plata dobânzii legale de la data scadenţei, până la data plăţii efective. Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, ca neîntemeiată. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucuresti- Secţia a VIII-a. Pronunţată azi, 07.11.2018, soluţia fiind pusa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 8137/2018 din 07.11.2018Amâna pronunţarea la data de 07.11.2018, soluţia urmând a fi pusa la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2018Imposibilitate de prezentare.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018Respinge cererea de poprire asiguratorie ca inadmisibila. Cu apel in 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.10.2018.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018