Dosar 1941/103/2018/a2 din 21.11.2018

verificare măsuri preventive (art.204 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1941/103/2018/a2
Data dosar:
21.11.2018
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.204 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2018 la ora 10:00

    Complet: C.p.4-fond minori/coruptie amanare
  • Soluţionare

    În temeiul art. 362 alin. 2 şi art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul T. P. I., judecat în dosarul nr. 1941/103/2018 al Tribunalului Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, măsură pe care o menţine. Men?ine în sarcina inculpatului obliga?iile stabilite prin ordonan?a nr. 396/P/28.09.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ. Cheltuielile judiciare vor fi stabilite odată cu fondul cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în ?edin?ă publică astăzi, 18.12.2018.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata76/2018 din 18.12.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD