P***** Ş****** A*****
Apelant inculpatT********* G******* A***
Intimat inculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Panţir-Şchiopu Adrian împotriva sentinţei penale nr. 4111 din data de 23.08.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 1945/325/2018. Desfiinţează în parte sentinţa atacată în ce-l priveşte pe inculpatul Panţir-Şchiopu Adrian şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 334 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr.pen., raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului Panţir-Şchiopu Adrian, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat. În baza art. 334 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr.pen., raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului Panţir-Şchiopu Adrian, fiul lui Petru şi Iconia, născut fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În baza art. 38 alin.2 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), şi stabileşte în sarcina inculpatului Panţir-Şchiopu Adrian pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului Panţir-Şchiopu Adrian să execute următoarea obligaţie: să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Darova, judeţul Timiş sau la Şcoala Generală Darova, judeţul Timiş,pe o perioadă de 30 de zile. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Menţine în rest sentinţa atacată. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.10.2018.
Hotarare 1177/2018 din 23.10.2018