T**** C********* A********
InculpatB*** M****
Parte vătămatăÎn baza art. 362 Cod pr. pen. raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul TODOR CONSTANTIN ALEXANDRU, fiul lui Viorel Vasile şi Simona Irina, născut la data de 09.08.1997 în Orăştie, domiciliat în Orăştie, str. Digului, nr. 96, jud. Hunedoara, CNP: , posesor al C.I.P. seria PA nr.274866, studii gimnaziale, fără loc de muncă, cunoscut cu infracţiuni în minoritate, prin încheierea penală nr.283/CP/2017 pronunţată de Judecătoria Orăştie în dosarul nr. 1830/272/2017, pusă în executare în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/UP/2017 emis de Judecătoria Orăştie, pe care o menţine până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. În temeiul art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2018, orele 14.00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 31.01.2018