D****** V******
ReclamantF***** E**** A****
PârâtF***** S***** C*******
PârâtF***** S*** T****
PârâtF***** D*****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de către reclamanta D****** V****** Severin în contradictoriu cu pârâţii F***** E**** A****, F***** S***** C*******, , F***** S*** T****, prin reprezentantul său legal F***** S***** C*******, şi F***** D*****, . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Oraviţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.11.2019
Hotarare 878/2019 din 07.11.2019Din lipsă timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză pentru data de 07.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, de 24.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019Estimează durata procesului la 4 luni. Încuviinţează pentru reclamantă prelungirea probatoriului cu încă un martor. Amână judecarea cauzei, la data de 24.10.2019, pentru când reclamanta are termenul în cunoştină, se vor cita pârâţii. În vederea depunerii de avocat Clepan cu listă prin registratură numele şi adresa martorului în prelungirea probatoriului în termen de 5 zile în vederea citării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2019.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Estimează durata procesului la 4 luni. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi doi martori, în dovedirea acţiunii. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului, şi acordă termen la data de 26.09.2019, pentru când reclamanta are termenul în cunoştină. Se citează pârâţii şi martorii Crăciunel Miliţa şi Novăcescu Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D****** V******. Cu drept de reexaminare pentru reclamant ce se va depune la Judecătoria Oraviţa, în termen de 15 zile de la comunicare, Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 13.12.2018
Incheiere finala dezinvestire 1100/2018 din 13.12.2018În temeiul disp. art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015, scoate cauza de pe rolul completului C4 şi transmite dosarul completului C5 al aceleiaşi instanţe, spre competentă soluţionare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 13.11.2018.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018