Dosar 1959/240/2018 din 25.10.2018

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1959/240/2018
Data dosar:
25.10.2018
Instanta:
Judecătoria Hațeg
Departament:
CIVIL
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Todoran Lavinia Maria în contradictoriu cu pârâta D***** Ş*******. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor prin atribuirea în natură a imobilului . Atribuie reclamantei bunul descris mai sus şi o obligă pe aceasta la plata către pârâtă a unei sulte în sumă de 6.000 lei ce reprezintă cota de 3/16 asupra locuinţei şi cota de 3/32 din valoarea terenului. Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 169,92 lei reprezentând taxă de timbru parţial şi onorariu de avocat în sumă de 1.000 lei. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile. În măsura exercitării căii de atac cererea de apel se va depune la Judecătoria Haţeg. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 01 noiembrie 2019.

    Hotarare 552/2019 din 01.11.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 01 noiembrie 2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.10.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 30.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16 octombrie 2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.09.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30 septembrie 2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 12.09.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019
  • Sedinta din data de 20.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare şi acordă un nou termen de judecată la data de 12 septembrie 2019 pentru când se repetă procedura de citare cu părţile.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2019
  • Sedinta din data de 25.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor posibilitatea partajului în natură. Se citează părţile.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2019
  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25 aprilie 2019. Prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15 aprilie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD