S******* R*** A****
Apelant Inculpat1.) În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN, împotriva sentinţei penale nr. 308 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr. 1.962/289/2018 şi în consecinţă: În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza: În baza art. 55 lit. a Cod penal, coroborat cu art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului S R A (), pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule din categoria B, prevăzute în Anexa 1 a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă o hotărârii de condamnare. În temeiul art. 54 Cod penal, raportat la art. 65 alin. 1, 3 Cod penal, interzice inculpatului, în condiţiile şi pe durata prevăzută de textele legale arătate, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv a dreptului de a conduce vehicule din categoria B, prevăzute în Anexa 1 a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată. Menţine toate dispoziţiile hotărârii atacate care nu contravin prezentei. 2.) În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – inculpat SRA(), împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti. În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare parţiale avansate de stat în procedura soluţionării apelurilor, în sumă de 50 lei, rămân în sarcina statului şi în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2019.
Hotarare 24/2019 din 31.01.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 31 ianuarie 2019, ora 12,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019