P********* M****
ReclamantB******** D******
PârâtB******** G******* -******
PârâtB******** I****
PârâtM**** F******
PârâtÎn baza disp. art. 413 alin 1 pct. 1 Cod pr. civilă suspendă judecata în cauza civilă privind pe reclamanta P********* M****, în contradictoriu cu pârâ?ii B******** D******, BUCATARIU GHEORGHE FLORIN, B******** I****, M**** F******, BUCATARU GHE. IOAN, BUCATARU ELENA, BUCATARU M. IONEL, CREŢU MIHAELA, BUCATARIU ADELA, DĂNILĂ DANIELA MARCELA, BUCATARIU MARIUS DUMITRU, Comisia Locală pentru aplicarea legii fondului funciar Ştiubieni, jud. Botoşani şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani, până la solu?ionarea definitivă a cauzei înregistrată sub nr.1968/297/2018 pe rolul Judecătoriei Săveni. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Săveni. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.04.2021.
Incheiere suspendare din 21.04.2021Amână judecarea cauzei, la solicitarea reclamantei, pentru a depune la dosar dovada înregistrării acţiunii de modificare a titlului de proprietate şi pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021Amână cauza, la solicitarea reclamantei, pentru ca aceasta să depună dovada înregistrării acţiunii de modificare a titlului şi să achite expertului o diferenţă de onorariu, în sumă de 900 lei, având în vedere încuviin?area unui onorariu definitiv de 1500 lei, pentru lucrarea întocmită în forma actuală, care nu este completă. Prorogă punerea în discuţie a obiecţiunilor formulate de pârâţi.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Dispune comunicarea raportului de expertiză către părţi cu menţiunea de a formula eventualele obiecţiuni, în scris, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul următor.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Admite cererea de înlocuire a expertului. Desemnează expert în cauză pe dl. Chiriac Constantin, urmând a se emite adrese către expertul desemnat, către BLET pentru tranferul onorariului provizoriu şi către dl. expert Anton Cristian pentru a i se aduce la cunoştinţă înlocuirea.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Având în vedere dispozi?iile art.3 din Decizia nr. 8 din 11.03.2020 emisă de Pre?edintele Judecătoriei Săveni, prin care au fost stabilite cauzele ce se judecă în perioada 16.03 - 30.04.2020, conform Anexei 1 la respectiva decizie; În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 emis de Pre?edintele României, prin care s-a instituit starea de urgen?ă începând cu data de 16.03.2020, pentru o perioadă de 30 de zile, judecata în prezenta cauză este suspendată de drept până la încetarea stării de urgen?ă.
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză; se revine cu adresă la expert.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză; se revine cu adresă la expert Anton Cristian.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă la expert şi pentru a se comunica pârâţilor lipsă precizările la acţiune depuse de reclamantă.Prorogă discutarea probei testimoniale după efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Revine la expert, cu menţiunea de a răspunde la primele 3 obiective, iar cu privire la obiectivul nr. 4 se va solicita completare după soluţionarea primelor 4 capete de cerere, cu menţiunea sub sancţiunea amendării în caz de neîndeplinire a obligaţiilor.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Amână cauza pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi a probei cu expertiză topo-cadastrală, onorariul provizoriu de 600 lei pentru expert Anton Cristian în sarcina reclamantei, în termen de 5 zile.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019