Dosar 1969/213/2017 din 22.10.2018

fond funciar constatare nulitate absolută a TP


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1969/213/2017
Data dosar:
22.10.2018
Instanta:
Judecătoria Turnu Măgurele
Departament:
Sectie fond
Obiect:
fond funciar constatare nulitate absolută a TP
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.11.2019 la ora 8:30

    Complet: 1-C1 mixt
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul Primăriei comunei Islaz şi de intervenienţi. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect fond funciar, formulată de reclamanta Primarul comunei Gârcov în calitate de reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Gârcov şi al Comisiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Gârcov în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul Primăriei comunei Islaz, Instituţia Prefectului Teleorman – Comisia Judeţeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Instituţia Prefectului Olt – Comisia Judeţeană Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi intervenienţii S* R**** C** S** şi Ruţă Ionel Daniel, ca fiind lipsită de interes. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, apel ce se va depune la Judecătoria Turnu Măgurele. Pronunţată astăzi, 07.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 802/2019 din 07.11.2019
  • Sedinta din data de 24.10.2019 la ora 8:30

    Complet: 1-C1 mixt
  • Amână pronunţarea

    Instanta avand nevoie de timp pentru a delibera amana pronuntarea la 07.11.2019.Pronuntata azi, 24.10.2019 in sedinta publica.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 8:30

    Complet: 1-C1 mixt
  • Amână pronunţarea

    Instanta avand nevoie de timp pentru a delibera amana pronuntarea la 24.10.2019.Pronuntata azi, 10.10.2019 in sedinta publica.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 8:30

    Complet: 1-C1 mixt
  • Amână pronunţarea

    Instanta avand nevoie de timp pentru a delibera amana pronuntarea la 10.10.2019.Pronuntata in sedinta publica azi, 25.09.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 8:30

    Complet: 1-C1 mixt
  • Amână pronunţarea

    Instanta avand nevoie de timp pentru a delibera amana pronuntarea la data de 25.09.2019.Pronuntata azi, 12.09.2019 in sedinta publica.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019
  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 8:30

    Complet: 1-C1 mixt
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru a se introduce în cauză intervenientul Ruţă Ionel Daniel. Se va reveni cu adresă către Comisia Locală pentru aplicarea fondului funciar şi către Instituţia Prefectului Teleorman respectiv Comisia Judeţeană Teleorman, să depună lista titlurilor de proprietate cu numele proprietarilor pe care reclamantul nu le deţine. Prorogă discutarea asupra excepţiilor la termenul următor. Amână cauza la data de 12.09.2019, pentru când părţile din proces au termen în cunoştinţă. Pronunţată azi, 30.05.2019, în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 8:30

    Complet: 2-C2 mixt
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă de apărare a reclamantului şi intervenientei. Amână cauza la data de 30.05.2019, pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea de a depune lista titlurilor de proprietate cu numele proprietarilor a cărei nulitate solicită a se constata; părţile din proces având termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea asupra excepţiilor şi cererilor la termenul următor. Pronunţată azi, 22.04.2019, în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet Camera consiliu 2
  • Încheiere

    Admite cererea pentru îndreptare eroare materială formulată de intervenienta S* R**** C** S** şi Ruţă Ionel Daniel. Dispune la cerere îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 4 martie 2019, pronunţată în dosarul nr.1969/213/2017 de Judecătoria Turnu Măgurele în sensul că se va solicita Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, să comunice instanţei planul parcelar al comunei Islaz, respectiv al comunei Gârcov, cu individualizarea solei (tarla) nr. 56 din cadrul UAT Islaz şi a solei (tarla) 39 din cadrul UAT Gârcov şi inclusiv cu hotarul dintre aceste două sole şi nu cum din eroare s-a tehnoredactat în încheiere, individualizarea parcelei 56 Islaz şi a parcelei 39 Olt, sens în care se vor reface adresele emise către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt. Cu apel odată cu fondul. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 martie 2019.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 04.03.2019 la ora 8:30

    Complet: 2-C2 mixt
  • Amână cauza

    Se introduce în cauză în calitate de pârâtă a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Olt. Prorogă la termen ulterior discuţia asupra cererii de îndreptare eroare materială formulată de S* R**** C** S** şi Ruţă Ionel Daniel, prin reprezentant convenţional. Amână judecarea cauzei la data de 22 aprilie 2019, pentru a se comunica pârâtei Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Olt în copie toate cererile formulate de părţi şi pentru a se solicita Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman şi către Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, să comunice planul parcelar al comunei Izlaz, respectiv al comunei Gîrcov, cu individualizarea parcelei 56 Izlaz şi a parcelei 39 Olt, cu identificarea acestor parcele, inclusiv cu hotarul dintre aceste două parcele. Termenul de judecată dat în cunoştinţa apărătorilor părţilor, fiind cunoscut de apărătorul reclamantului şi pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Teleorman întrucât a semnat de primirea citaţiei în conformitate cu art.229 Cod procedură civilă . Pronunţată azi, 4 martie 2019, în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2019
  • Sedinta din data de 21.01.2019 la ora 8:30

    Complet: 2-C2 mixt
  • Amână cauza

    Admite în principiu cererea de intervenţie principală voluntară depusă de intervenienta S* R**** C** S**. Amână judecarea cauzei la data de 4 martie 2019, pentru a se emite adrese către reclamantul Bobonete Niculiţă Primarul comunei Gârcov al U.A.T. Gârcov şi reprezentant al Comisiei Locale Gârcov pentru aplicarea legilor fondului funciar, judeţul Olt să comunice cele 155 titluri de proprietate emise în perioada anilor 1993-1995 prin care s-a constituit dreptul de proprietate la 155 persoane din comuna Gîrcov, judeţul Olt pe terenul extravilan situat în tarlaua nr.39 a U.A.T. Gârcov cu destinaţia de folosinţă păşuni men?ionate în tabelul nominal nr.793/18.04.2014 (fila 11) indica?i de reclamant ?i anexat cererii de chemare în judecată a pârâtelor, titluri emise de UAT Gîrcov astfel cum se men?ionează în cererea de chemare în judecată precum ?i cele 46 titluri de proprietate emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Teleorman pentru care se solicită anularea acestora întrucât se suprapun sau să le indice( nr.data, persoana fizică), să precizeze cele 46 de persoane ca nume ?i date de stare civilă avându-se în vedere cererea formulată de pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Islaz în întâmpinare pentru introducerea acestora în cauză ?i cum reclamantul precizează în răspunsul la întâmpinare ( titluri emise în perioada 2005-2007) de pârâtă situat în tarlaua T 56 virtual, cum precizează reclamantul ?i în fapt tarlaua 39 extravilan Gîrcov, jude?ul Olt precum şi către pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Izlaz, judeţul Teleorman să comunice cele 46 titluri de proprietate emise în perioada 2005-2007 prin care s-a constituit dreptul de proprietate la 46 persoane din comuna Islaz, judeţul Teleorman pe terenul extravilan situat în tarlaua nr.39 a U.A.T. Gârcov, judeţul Olt ?i în fapt în tarlaua 56 în extravilanul comunei Islaz, judeţul Teleorman, astfel cum a precizat în întâmpinarea depusă la dosar şi numele acestor persoane, urmare a cererii formulată de pârâtă privind introducerea în cauză a acestora. Termenul de judecată dat în cunoştinţa apărătorului pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Islaz şi apărătorului intervenientei, fiind cunoscut de apărătorul reclamantului şi pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Teleorman întrucât au semnat de primirea citaţiei în conformitate cu art.229 Cod procedură civilă . Pronunţată azi, 21 ianuarie 2019, în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2018 la ora 8:30

    Complet: 2-C2 mixt
  • Amână cauza

    Se conceptează în cauză în calitate de intervenientă S* R**** C** S**, cu sediul în comuna Orlea, strada Islazului nr.38, judeţul Olt care a formulat cererea de intervenţie voluntară principală conform art.61 Cod procedură civilă. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei de amânarea cauzei pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2019, pentru a se lua la cunoştinţă de apărătorii părţilor de conţinutul întâmpinării depusă la dosar de pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Teleorman, termen la care se va pune în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală, conform art.64 Cod procedură civilă. Termenul de judecată dat în cunoştinţa apărătorului reclamantului, apărătorului pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Islaz şi apărătorului intervenientei, fiind cunoscut de pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Teleorman întrucât a semnat de primirea citaţiei în conformitate cu art.229 Cod procedură civilă . Pronunţată azi, 12 noiembrie 2018, în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 12.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD